Poate AI să-mi spună ce diagnostic am? Unde se termină informația și începe evaluarea psihologică - Psih. Luiza Hrestic

„Am anxietate sau ADHD?”

„Din ce ți-am povestit, crezi că aș putea avea depresie?”

„Uite simptomele mele. Ce diagnostic crezi că am?”

Acestea sunt câteva întrebări care au devenit tot mai ușor de pus. Nu mai este nevoie să cauți zeci de pagini pe internet și să încerci să compari singur criterii diagnostice. Deschizi un chatbot, îi descrii ce simți, iar în câteva secunde primești un răspuns formulat clar, structurat și, uneori, foarte convingător.

Pentru mulți oameni, acesta poate fi primul pas către înțelegerea propriilor dificultăți. Problema apare atunci când primul pas devine și concluzia.

Tot mai mulți oameni folosesc instrumentele de inteligență artificială pentru a căuta informații despre sănătatea mintală, pentru a-și interpreta simptomele sau chiar pentru a încerca să stabilească singuri un diagnostic. Potrivit unui raport publicat de American Psychological Association în 2026, 77% dintre psihologii americani intervievați au discutat cu pacienți care au folosit AI pentru sprijin sau alte motive, iar 39% au întâlnit pacienți care au folosit aceste instrumente pentru autodiagnosticare.

Fenomenul nu este surprinzător. AI-ul este accesibil, disponibil permanent și, mai ales, nu ne face să așteptăm. Putem pune aceeași întrebare de zece ori, putem reformula, putem adăuga detalii și putem cere explicații pe înțelesul nostru. Uneori, răspunsul poate fi chiar mai ușor de acceptat decât cel pe care l-am primi într-un cabinet.

Dar faptul că un răspuns este accesibil și convingător nu înseamnă că reprezintă și o evaluare psihologică.

Despre nevoia de confirmare și riscul autodiagnosticului

Una dintre cele mai mari dificultăți atunci când folosim internetul sau un chatbot pentru a ne înțelege starea psihică este tendința de a căuta confirmarea unei ipoteze pe care deja o avem.

Dacă o persoană începe să creadă că are OCD, va căuta informații despre această tulburare. Va găsi descrieri ale unor gânduri intruzive, comportamente repetitive, nevoia de verificare sau ritualuri și este posibil să se regăsească în unele dintre ele.

De aici, drumul către „am OCD” poate fi foarte scurt.

În realitate, faptul că o persoană se regăsește într-o descriere nu este suficient pentru stabilirea unui diagnostic. Gândurile intruzive, nevoia de verificare sau anumite comportamente repetitive pot apărea în contexte foarte diferite și nu înseamnă automat că vorbim despre OCD. Pentru a înțelege dacă este vorba despre o tulburare obsesiv-compulsivă, este important să fie analizate natura și frecvența acestor gânduri sau comportamente, nivelul de anxietate pe care îl generează, măsura în care persoana simte că trebuie să le realizeze și impactul pe care îl au asupra vieții de zi cu zi.

Mai mult decât atât, într-o evaluare psihologică nu este important doar ce simptom există, ci și cum, când și în ce context apare.

De când există această dificultate? Era prezentă și în copilărie? Apare în toate mediile sau doar în anumite situații? Cât de mult afectează funcționarea persoanei? Ce se întâmplă atunci când nivelul de stres scade? Există și alte explicații posibile? Cum se raportează această dificultate la istoricul de dezvoltare, la relații, la școală sau la locul de muncă?

Aceste întrebări schimbă semnificativ imaginea de ansamblu.

Ce face, de fapt, o evaluare psihologică?

În cadrul unei evaluări psihologice, specialistul încearcă să construiască o imagine cât mai coerentă asupra istoricului persoanei, asupra modului în care aceasta funcționează și asupra dificultăților pentru care solicită ajutor. În funcție de situație, evaluarea poate include interviul clinic, observația clinică, informații despre dezvoltarea anterioară și instrumente psihologice standardizate.

La fel de importantă este și capacitatea de a observa contradicțiile sau informațiile care nu se potrivesc cu prima ipoteză.

Dacă o persoană spune „nu mă pot concentra niciodată”, evaluarea nu se oprește aici. Specialistul poate încerca să afle dacă această dificultate apare într-adevăr în toate activitățile sau dacă există situații în care concentrarea este bună. Poate întreba ce se întâmpla în copilărie, cum arată dificultățile în prezent, ce impact au asupra vieții de zi cu zi și dacă există alte explicații care ar putea produce același tablou.

Uneori, rezultatul evaluării confirmă ipoteza inițială. Alteori, o nuanțează. Iar în unele situații, conduce într-o direcție complet diferită.

Tocmai aici apare una dintre diferențele esențiale dintre informare și evaluare: informarea poate genera ipoteze, însă evaluarea trebuie să le verifice.

Atunci, ce rol poate avea AI-ul?

Faptul că AI-ul nu poate înlocui o evaluare psihologică nu înseamnă că nu poate fi util. Dimpotrivă, poate avea un rol atunci când este folosit ca instrument de informare, organizare și pregătire pentru o conversație cu un specialist.

Uneori, cel mai dificil lucru nu este să găsim informații, ci să găsim cuvintele pentru ceea ce ni se întâmplă. Mai ales în cazul adolescenților și tinerilor, un videoclip, o postare de pe rețelele sociale sau o conversație cu un chatbot poate reprezenta primul context în care apare întrebarea: „Oare ceea ce trăiesc eu are o explicație?”

În loc să fie privit ca un răspuns final, acest conținut poate deveni un punct de plecare. Poate fi adus în cabinet, discutat și pus în context.

De exemplu, un adolescent care se regăsește într-un material despre depresie poate să nu știe cum să vorbească despre ceea ce simte, dar poate veni cu acel material la psiholog și să spună: „M-am regăsit în asta. Crezi că are legătură cu mine?” Pentru un specialist, întrebarea poate deschide o conversație care altfel ar fi fost mult mai greu de început.

AI-ul poate fi util și într-un mod mai simplu: ne poate ajuta să punem în ordine ceea ce vrem să spunem la o evaluare, să notăm când apar anumite dificultăți, să formulăm întrebări sau să înțelegem mai bine un termen pe care l-am întâlnit.

În acest sens, valoarea lui nu este neapărat în răspunsul pe care îl oferă, ci în felul în care ne poate ajuta să formulăm mai clar întrebarea cu care mergem mai departe.

Când răspunsul pare prea sigur

Există însă un motiv pentru care este important să păstrăm această distanță între informație și diagnostic. Un chatbot poate formula un răspuns foarte clar și foarte sigur chiar și atunci când informațiile pe care le are sunt incomplete.

Iar atunci când întrebarea este despre propria noastră sănătate mintală, este ușor să confundăm claritatea răspunsului cu acuratețea lui.

Un „este posibil să fie OCD” poate fi primit foarte diferit de „ai OCD”, chiar dacă pentru persoana care citește aceste cuvinte diferența poate părea mică. Primul poate deschide o întrebare. Al doilea poate deveni o etichetă.

De aceea, atunci când folosim AI pentru sănătatea mintală, este important să ne întoarcem mereu la aceeași întrebare: ce fac cu informația pe care am primit-o?

Dacă răspunsul ne ajută să înțelegem un termen, să ne organizăm experiențele sau să formulăm întrebări pentru un specialist, poate fi un instrument util. Dacă însă îl folosim pentru a confirma singuri un diagnostic, riscăm să transformăm o informație generală într-o concluzie despre propria persoană.