Complexarea prin compensare - Psih. Mircea Radu

Adolf Adler (1870 – 1937) este fondatorul psihologiei individuală și s-a remarcat prin inițierea consilierii și formării de grup. În viziunea lui, sentimentul de inferioritate ia forma uni deficit resimțit de copil atunci când se raportează la ceilalți. Complexul apare ca din sedimentarea în timp, sub influența creșterii calitative și cantitative a sentimentelor de inferioritate. Principalele cauze identificate sunt inferioritatea organică, răsfățul și neglijarea. Inferioritatea organică are la bază un handicap fizic, care exercită un impact puternic asupra dezvoltării Eu-lui. Răsfățul este transmiterea în planul psihic a handicapului, identificat în cazul copiilor al căror părinți manifestă un comportament grijuliu excesiv, rezultând incapacitatea de a rezolva probleme și de a lua decizii singuri, dependența de familie și societate și imagine de sine instabil sau fals structurată. Neglijarea reprezintă fenomenul antagonic răsfățului, care apare atunci când copilul nu dispune de un nivel optim de atenție din partea părinților, finalizat deseori cu apariția sentimentelor de inutilitate.

Compensarea este un termen introdus tot de Adler, care presupune apariția unor mecanisme inconștiente, specifice, de reducere a tensiunii și deficitului respectiv, de contrabalansare a unei deficiențe. Iar în cazul complexelor de inferioritate, compensarea se realizează prin dezvoltarea unui complex de superioritate.

Complexul de superioritate ia naștere, atât la nivel inconștient, cât și conștient, după anumite evenimente, care au periclitat integritatea psihicului uman. Cele mai des folosite mecanisme de instaurare a complexului sunt stabilirea unor obiective fictive, crearea unei imagini de sine false, necorespunzătoare cu realitatea, refularea, negarea, fantazarea sau formarea de reacții adverse cu privire la însușirile și calitățile individului. O persoană cu un astfel de complex se vor remarca ușor în societate, caracterizați ca extraverți, dar vor deveni ușor dependenți de afirmarea din partea societății.

Elementul controversat cu privire la această temă este cauza, deseori aceasta este determinată social, mai exact din nevoia omului de a fi acceptat și integrat într-o societate sau structură socială (grup).

Voi analiza două dintre mecanismele de instalare a complexului de superioritate, în raport cu cauza posibilă. Pentru celelalte vă așteptăm pe voi să ne oferiți exemple, justificări și poate chiar soluții.

Fantazarea este concretizată în imaginarea unor posesiuni asupra valorilor dorite sau a realizărilor scopurilor râvnite. Intensitatea și durata ei fac ca visurile, credințele, ideile să se îndepărteze tot mai mult de viața reală. Ca un exemplu, un individ pretinde că deține aptitudini organizatorice avansate, cu scopul de a obține poziția de lider al unui grup de studiu. De reținut este faptul că el nu minte conștient cu privire la acele aptitudini, deoarece fantazarea este un proces subconștient, astfel că, el crede în acele capacități. Cauza în această situație poate fi nevoia de acceptare socială, dar și nevoia de autoevaluare.

Un alt mecanism este crearea unei imagini de sine false, care poate avea două direcții, fie în mod conștient, când individul încearcă să mascheze complexul de inferioritate sub o “pelerină a superiorității”, fie la nivel inconștient, complexul de inferioritate fiind determinat de o traumă, refulată, iar subconștientul instituie noi mecanisme de acoperire a ei, fără intervenție conștientă.

Trebuie subliniat că în ciuda rezultatelor satisfăcătoare de moment, complexele de superioritate au o influență negativă asupra dezvoltării noastre psihice, iar rezultatele se vor observa ulterior în raporturile noastre sociale.