SOP - când hormonii îți schimbă corpul, emoțiile și încrederea în sine - psih. Sandra Cornoiu

“O perioadă m-am simțit efectiv ca un om stricat. Nu ieșeam din casă cu zilele. Uneori nici măcar nu mă machiam, pentru că mi se părea că arăt oribil oricum. Începusem să fiu mult mai sensibilă decât eram înainte, mult mai vulnerabilă la orice comentariu, la orice privire. Căutam constant validare din partea celor din jur. Aveam nevoie să mi se spună că arăt bine, că sunt ok, că nu e nimic în neregulă cu mine.” – A., 24 de ani

„Pentru mine pilozitatea a fost o mare problemă pentru că mi-am luat mult bully din toate părțile din acest motiv.” – B., 25 de ani

La o simplă căutare pe internet găsim sute de articole despre SOP, liste cu simptome, recomandări de tratament, explicații hormonale. Dar mult mai rar găsim răspunsul la o întrebare esențială: cum este, de fapt, să trăiești cu acest sindrom? Pentru că, deși simptomele sunt fizice, ecoul lor este profund psihologic. Nu e vorba doar despre hormoni. E vorba despre identitate, feminitate, rușine, frică și despre felul în care începi, treptat, să te privești ca fiind defectă.

Ce este SOP?
Sindromul ovarelor polichistice (SOP) este cea mai frecventă afecțiune endocrină la femeile de vârstă reproductivă, fiind afectate între 5–18% dintre femei (Joham et al., 2022).

Se caracterizează printr-o combinație variabilă de:

• cicluri menstruale neregulate sau absente
• anovulație
• hiperandrogenism (nivel crescut de hormoni androgeni)
• ovare cu numeroși foliculi a căror dezvoltare este blocată

Dincolo de componenta reproductivă, SOP este asociat frecvent cu:

• rezistență la insulină
• creștere în greutate
• sindrom metabolic
• diabet de tip 2
• dislipidemie

Dar există o dimensiune despre care se vorbește mai puțin: impactul psihologic.
Literatura de specialitate (Joham et al., 2022) arată că femeile cu SOP prezintă rate mai crescute de:

• depresie
• anxietate
• stimă de sine scăzută
• imagine corporală negativă
• dificultăți psihosexuale.

Calitatea vieții este adesea diminuată, iar preocupările legate de greutate, hiperandrogenism și infertilitate au cel mai puternic impact emoțional, căci se corelează moderat cu simptome depresive și anxioase. În plus, studiile arată o prevalență crescută a tulburărilor de comportament alimentar, în special hiperfagia compulsivă (binge-eating disorder) (Joham et al., 2022).

Dezechilibrele hormonale influențează și neurotransmițătorii implicați în reglarea dispoziției, precum serotonina și dopamina, crescând vulnerabilitatea către episoade depresive.

Dar dincolo de biologie, există experiența trăită: „Dacă nu aș fi trăit pe propria piele, probabil nu aș fi crezut. Și nu e ca stările acelea dinainte de menstruație, când știi că sunt câteva zile mai dificile și apoi trec. E diferit când e zilnic. Iar la menstruație totul devine și mai intens, mult mai accentuat decât în mod normal. Ajungi să trebuiască să înveți să te observi, să te gestionezi, să îți dai seama când ești tu și când reacționează hormonii prin tine.” – A..

SOP a fost descris în literatura de specialitate ca un sindrom izolant și stigmatizant, care complică dezvăluirea diagnosticului (Yin et al., 2025).
Femeile se confruntă frecvent cu tachinări sau batjocură din cauza simptomelor vizibile – pilozitate facială, acnee, creștere în greutate (Sharma et al., 2025). În acest sens, unele aleg să își dezvăluie diagnosticul doar pentru a explica aceste schimbări și a devia vina personală, căci majoritatea consideră că este ceva greșit cu ele (Azziz & Adashi, 2016).

Pentru multe femei, experiența începe devreme, încă din adolescență. Nu înțeleg de ce corpul lor arată diferit, nu înțeleg de ce sunt ridiculizate, nu înțeleg de ce li se întâmplă lor.
Așa că se retrag. Se închid. Se izolează.

Iar în timp, poate apărea un conflict de identitate: „Dacă arăt așa… mai sunt eu feminină?”. Hiperandrogenismul poate genera trăsături percepute social ca fiind masculinizate, iar într-o cultură care pune presiune enormă pe aspectul fizic, această diferență devine o sursă constantă de rușine. Unele femei dezvoltă preocupări intense legate de defecte percepute ale corpului, apropiindu-se de ceea ce numim dismorfie corporală.

De asemenea, momentul diagnosticului este, pentru multe femei, copleșitor, căci opțiunile par reduse la două extreme: fie taci și te obișnuiești, fie începi un tratament hormonal (de cele mai multe ori anticoncepționale) pentru a gestiona simptomele, care după întrerupere, pot reveni.

„Nu regret că le-am luat, pentru că m-au ajutat să trăiesc mai bine cu simptomele mele. Dar regret anii în care m-am simțit defectă. Regret că am trăit cu frica indusă că sunt «stricată» și că viitorul meu depinde de niște pastile. ” – A..
În lipsa unei explicații clare și echilibrate încă de la început, frica devine mai mare decât diagnosticul în sine, iar stresul emoțional nu rămâne doar la nivel psihic.
Tachinările, stigmatizarea, rușinea și izolarea pot duce la anxietate, depresie și, în cazuri severe, ideație suicidară (Sharma et al., 2025). Acest stres cronic poate agrava simptomele sindromului, creând un cerc vicios, iar femeia nu mai luptă doar cu un dezechilibru hormonal, ci cu propria imagine de sine (Sharma et al., 2025).

Dar ce facem după ce tratăm simptomele?
Să spunem că acneea se ameliorează. Ciclul devine mai regulat. Pilozitatea scade.
Ce facem cu anii în care te-ai simțit „prea mult” sau „nu suficient”? Ce facem cu frica, cu comparațiile, cu oglinda evitată? Ce facem cu identitatea zguduită?
Tratamentul medical gestionează doar simptomele. Cercetările arată că intervențiile psihologice pot aduce îmbunătățiri semnificative ale imaginii corporale și ale calității vieții la femeile cu SOP (Adshead et al., 2026).

Intervențiile care includ:

• psihoeducație
• psihoterapie cognitiv-comportamentală
• intervenții asupra stilului de viață
• abordări minte-corp (precum yoga)

au demonstrat efecte pozitive asupra imaginii corporale și asupra mai multor domenii ale calității vieții (Adshead et al., 2026).

Pentru că, dincolo de reglarea hormonilor, este nevoie de reglarea relației cu tine însăți. E dificil să primești un astfel de diagnostic. E dificil să simți că nu deții controlul asupra propriului corp.

Dar SOP nu înseamnă că ești „stricată”. Nu înseamnă că feminitatea ta este diminuată. Nu înseamnă că valoarea ta depinde de fertilitate, de greutate sau de nivelul testosteronului.

Înseamnă că trăiești cu un sindrom complex, care necesită o abordare integrată (medicală, psihologică și socială). Dar tu ești valoroasă și cu, și fără acest diagnostic.
Și poate cel mai important, înseamnă că nu ești singură.

Pentru fiecare A. sau B. care suferă în tăcere, există mii de alte femei care se confruntă cu aceleași întrebări, aceleași frici, aceleași lupte în fața oglinzii.
Poate că primul pas nu este să te „repari”. Poate că primul pas este să schimbi povestea pe care o spui despre tine și să faci pace cu corpul tău.

Referințe bibliografice:
Adshead, C., Sheffield, D., Fido, D., Lagojda, L., Kyrou, I., Randeva, H. S., Williams, S., & Kite, C. (2026). Psychological interventions for women with polycystic ovary syndrome (PCOS): A systematic review and meta-analysis of randomised and non-randomised controlled trials. Psychology International, 8(1), 15. https://doi.org/10.3390/psycholint8010015
Azziz, R., & Adashi, E. Y. (2016). Stein and Leventhal: 80 years on. American Journal of Obstetrics and Gynecology, 214(2), 247.e1–247.e11.
Joham, A. E., Norman, R., Stener-Victorin, E., Legro, R. S., Franks, S., Moran, L. J., Boyle, J. A., & Teede, H. J. (2022). Polycystic ovary syndrome. The Lancet Diabetes & Endocrinology, 10(9), 668–680. https://doi.org/10.1016/S2213-8587(22)00163-2
Sharma, A., Chaudhary, V., & Bakshi, R. K., et al. (2025). Adverse childhood experiences and risk of polycystic ovary syndrome among young adult females from Delhi NCR, India. Discover Public Health, 22, 254. https://doi.org/10.1186/s12982-025-00628-0
Yin, M. X. C., Huang, M.-Y., Zhao, Y.-F., & Chen, X.-Y. (2026). Non-pharmaceutical interventions targeting psychological health in women with polycystic ovary syndrome: A systematic review and meta-analysis. Best Practice & Research Clinical Obstetrics & Gynaecology, 106, 102719. https://doi.org/10.1016/j.bpobgyn.2026.102719