Reacții care rănesc: lucruri aparent banale care afectează încrederea adolescentului - psih. Sandra Cornoiu

Adolescenții se află într-o etapă sensibilă de dezvoltare, o etapă în care identitatea și stima de sine se construiesc, se testează și, uneori, se clatină. Fapt pentru care, în perioada asta, relația cu adultul devine un fel de oglindă: din ea învață cine sunt și cât valorează ca persoane.

De aceea, pentru mulți dintre ei, unele reacții aparent banale pot avea un impact mult mai mare decât ne imaginăm. Nu pentru că reacțiile ar fi grave în sine, ci pentru că pot fi repetate și pentru că vin din partea unei persoane importante. Iar în timp, ele pot afecta nu doar încrederea în sine, ci și încrederea în relație.

Printre cele mai frecvente reacții, se numără:

• Minimalizarea emoțiilor

„Hai că nu s-a sfârșit lumea./ O să-ți treacă./ Nu e mare lucru.”

Uneori, pentru un adolescent chiar se simte ca și cum s-ar sfârși lumea. Emoțiile sunt trăite mai intens în această etapă de viață, inclusiv pentru că partea creierului responsabilă cu reglarea emoțională este încă în dezvoltare. Când minimalizăm ceea ce simte, mesajul care ajunge la el nu este „te ajut”, ci „ceea ce simți nu contează”. În timp, el poate învăța să își ignore sau să își reprime emoțiile, ceea ce nu le face să dispară, ci doar să se adune.

Ce ajută să audă:

„Se vede că te-a afectat. Vrei să-mi povestești mai multe?”

• Comparațiile cu alți copii

„X de ce poate și tu nu poți?/ Și ce dacă ai luat 9, X cât a luat?”

Comparațiile sociale activează rușinea, nu motivația. În loc să simtă că este văzut pentru cine este, adolescentul învață că valoarea lui depinde de cât de bine se ridică la nivelul altora și de performanța pe care o are. Pe termen lung, asta poate duce fie la perfecționism rigid, fie la renunțare („oricum nu sunt suficient de bun”) și la o convingere irațională că totul poate fi o competiție, ceea ce nu solidifică deloc încrederea.

Ce ajută să audă:

„Felicitări! Sunt mândru/ă de tine!/ Văd că ai muncit. Tu cum te simți cu rezultatul?”

• Ironia și sarcasmul

„Arăți de parcă ai fi dat de pomană./ Bravo, hai că ai făcut-o de oaie și de data asta.” 

Sau alte glume „nevinovate” care pot răni profund. Adolescenții sunt foarte sensibili la cum sunt percepuți, iar identitatea lor este încă fragilă. Din punct de vedere psihologic, sarcasmul poate fi perceput ca o formă de respingere mascată. Chiar dacă intenția nu este aceasta, impactul poate fi exact opusul a ceea ce ne dorim: retragere, rușine, defensivitate.

Ce ajută:

„E ok, eu țin la tine, chiar și când lucrurile nu merg perfect.”

• Critica constantă

„Mereu faci la fel./ Nu faci nimic bine.”

Când feedback-ul pe care îl oferi este predominant negativ, creierul adolescentului începe să filtreze realitatea prin lentila insuficienței. Apare teama de a greși, evitarea provocărilor și, uneori, lipsa inițiativei. De ce să mai încerci, dacă oricum „nu faci nimic bine”?

Ce ajută:

„Apreciez că ai încercat, hai să vedem cum putem face mai bine./ Chiar dacă ai greșit acum, oare ce ai învățat din situația asta?”

• Lipsa de ascultare reală

Se întâmplă uneori ca adolescentul să vină să povestească ceva, iar adultul întrerupe, oferă soluții rapide sau ascultă pe jumătate. Din perspectiva lui, mesajul devine: „nu sunt important” sau „nu merită să mai spun”. Iar în timp, comunicarea se închide.

Realist vorbind, adolescenții nu caută mereu soluții, ci conexiune. Iar conexiunea vine din a fi auzit, nu corectat imediat.

Ce ajută:

Oferă spațiu, lasă-l să vorbească, fii prezent în poveste și interesat activ de ceea ce îți spune. Unii nu vor sfaturi, vor doar să fie ascultați, așa că ascultă-i.

• Etichetarea

Cuvinte precum „leneș”, „neatent” sau „problematic” pot deveni identitate pentru adolescent, influențându-i comportamentul pe termen lung. Fenomenul des întâlnit în psihologie, „profeția autoîmplinită”, ne spune că există posibilitatea ca acesta să înceapă să se simtă și să acționeze în conformitate cu vorbele adultului, pentru că în interiorul lui rămâne ideea că el așa este identitar.

Ce ajută:

Separă persoana de comportament. De exemplu: „Ai amânat tema azi, ce te-a făcut să o lași pe mai târziu?” (nu „ești leneș”).

• Reacțiile exagerate

„Azi nu ai ce căuta cu prietenii tăi în parc. Ai uitat să îți faci patul din nou, deși ți-am zis de 1000 de ori!”.

Reacțiile disproporționate creează anxietate, nu responsabilitate. Adolescentul nu mai învață din greșeală, ci învață să evite reacția adultului. Reglarea emoțională se învață prin modelare. Dacă adultul reacționează intens, copilul nu învață calmul, ci intensitatea.

Ce ajută:

Consecințe proporționale și consecvente. „Ok, nu ți-ai făcut patul azi. Cum reparăm asta?”

• Lipsa de încredere

„Lasă că știu eu mai bine.”

Controlul excesiv transmite un mesaj simplu: „nu am încredere în tine”. Iar lipsa de încredere duce fie la revoltă, fie la dependență. Dacă nu li se oferă spațiu să decidă, nu vor învăța să ia decizii.

Ce ajută:

„Tu cum ai vrea să faci? Vrei și părerea mea?”

Ce poți face concret ca adolescentul tău să nu fie afectat:

• Validarea emoțiilor („Înțeleg că e greu pentru tine.”)
• Ascultarea activă, fără judecată
• Feedback echilibrat („tehnica sandviș”)
• Încurajarea autonomiei
• Răbdare și consecvență

Nu intensitatea reacției contează mereu, ci frecvența și mesajul pe care îl transmiți în timp. Adolescenții au nevoie să se simtă văzuți, ascultați și acceptați chiar și atunci când greșesc. Iar ei au nevoie să înțeleagă mesajul că ei valorează ca persoane indiferent de câte greșeli fac. Până la urmă, cresc, iar creșterea vine cu o serie de dificultăți. 

Da, nu e ușor nici pentru tine ca adult. Uneori reacționăm din oboseală, din grijă sau din propriile noastre modele învățate. Dar diferența este că tu ai deja instrumente (sau poți să le construiești). El încă învață, și învață de la tine. Iar relația pe care o are cu tine, va fi un factor important în care adolescentul poate învăța despre sine, despre ceilalți, despre cum arată, de fapt, încrederea inter-  și intra-personală.